Cele două „veverițe” de la Happy Hour sunt în pline pregătiri pentru lansarea primului lor single. Alina Chinie și Mădălina Petre au mărturisit că în curând trupa din care ele fac parte, respectiv RedBlonde, va scoate pe piață o piesă care vine cu multe surprize.
„RedBlonde pregătește o surpriză alături de o echipă mare. Vom lansa prima noastra piesă, un featuring, nu dezvăluim cu cine, asta rămâne să descoperiți voi la momentul potrivit”, au declarat cele două „veverițe”.
Cu multe idei originale și colaborări pe măsura, Alina și Mădălina abia așteaptă să finalizeze acest proiect și să lanseze prima piesa a trupei. „Piesa este făcută în colaborare cu echipa Hahaha Production. În plus, suntem bucuroși că avem alături de noi o parte din echipa de management de la Mango Records formată din Mihai și Sorin de la Ackent și Cătălin Măruță. Suntem o gașcă mult mai mare în spatele acestui proiect și pregătim multe surprize pe care le veți descoperi treptat”, au mai spus Alina Chinie și Mădălina Petre.